Mărturiile studentelor care ar fi fost agresate de un profesor din Brașov: „Voia să mă ia în brațe și să mă sărute”

Un conferențiar universitar de la Facultatea de Construcții din Brașov a fost reclamat de două studente că le-ar fi agresat sexual.

Totul după ce profesorul le-ar fi chemat la pregătire individuală, în vederea promovării unor examene restante, la care tot el le picase. Procurorii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal în acest caz.

Profesorul acuzat le-a picat pe cele două studente atât în anul întâi cât și în anul doi. Le-ar fi sugerat apoi că au nevoie de pregătire suplimentară, individuală și le-ar fi chemat la facultate seara taârziu.

Studentă reclamantă: „A început să mă atingă pe picior, apoi avansurile au continuat cu atingeri pe fund. El continua chiar dacă vedea că eu sunt speriată. S-a apropiat și voia să mă ia în brațe și să mă sărute, am întors capul, i-am spus «Nu!»”.

După o lună, studenta și-a făcut curaj și l-a reclamat pe profesor la decanatul facultății. Imediat a apărut și o a doua reclamație a unei studente care a povestit că, în cazul ei, pregătirea suplimentară pentru examen a durat de la ora 8 seara până după miezul noptii.

Studentă reclamantă: „Mi-am strâns lucrurile, m-am îndreptat spre ușă și el a venit spre mine și m-a atins pe sân. Pe moment am ramas blocată, i-am spus «Nu!». Cu greu i-am spus nu, pentru ca m-am speriat foarte tare”.

Deși în facultate se vorbește despre comportamentul nepotrivit al profesorului de rezistența materialelor, conducerea instituției susține că atâta timp cât n-au existat plângeri scrise, nu se putea demara o cercetare internă.

Studentă: „S-au auzit tot felul de povești, adică studentele și studenții vorbesc între ei că domnul profesor încearcă, dar studentele l-au refuzat de fiecare dată”.

Ioan Tuns, decanul Facultății de Construcții din Brașov: „Am aflat și eu acum, la prima sesizare. Înainte nu am mai primit niciun fel de adresă, sesizare, la comportamentul dânsului”.

Cele două plângeri au ajuns la Comisia de Etică a universității, care urmează să decidă dacă e cazul ca profesorul să fie sancționat. Conducerea Universității nu a anunțat însă și Parchetul, iar procurorii s-au autosesizat abia când cazul a devenit public.

Reporter: „Aveți o sesizare de trei săptămâni. N-ați considerat necesar să anunțați și Parchetul?”.

Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania Brașov: „Nu, nu este responsabilitatea noastră să facem acest lucru si eu nu știu care este rezultaul acestei cercetări. Nu vreau să comentez ceea ce afirmă studenții, puteți să-i întrebați pe ei”.

Prima măsură luată de Universitatea Transilvania a fost să constituie o comisie de examen din care nu face parte conferențiarul cercetat. Ambele studente au promovat examenul, iar una dintre ele a anunțat că va cere transferul către altă facultate de construcții din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *