Zona Alecu Russo din Bacău, pe locul 3 în topul celor mai periculoase cartiere din țară
Alecu Russo din Bacău este pe locul 3 într-un clasament al celor mai periculoase cartiere din țară. Pe primul loc se află Ițcani din Suceava, iar pe locul al doilea, Brestei din Craiova. Ferentari, considerat cel mai periculos cartier din București se află abia pe a 14-a poziție, conform unui studiu privind siguranța și calitatea vieții în orașele din România citat de newsweek.ro.
Cele mai periculoase 20 de cartiere din România sunt: Ițcani – Suceava, Brestei – Craiova, Alecu Russo – Bacău, Calea Caransebeșului – Reșița și Bora – Slobozia, Ampoi 2 – Alba Iulia, Hotvon – Baia Mare, Ampoi 1 – Alba Iulia, Periferie – Alexandria, Bogdan Vodă – Baia Mare.
La polul opus, pe primele locuri în top 20 cele mai sigure cartiere din țară se află Grigorescu (Cluj), Otopeni (Ilfov), Aviației (București), Gheorgheni (Cluj) și Răcădău (Brașov). În acest clasament nu se regăsește niciun cartier din municipiul Bacău.
Studiul Storia.ro a mai arătat că românii consideră că Oradea este cel mai sigur oraș de la noi din țară. În timp ce restul podiumului este ocupată de orașe precum Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Sfântul Gheorghe și Timișoara.
La polul opus, potrivit percepției populației, cele mai periculoase orașe sunt: Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacău, Călăraşi, Târgovişte, Vaslui, Piatra Neamţ, Galaţi şi Reşiţa.