„Ziua Mondială a Apei”, sărbătorită la Iași

Întreaga lume sarbatoreste astazi Ziua Mondială a Apei, prilej cu care este reamintita importanta acestei resurse pentru tot ce reprezinta viata. Asociația ACVO, parte a companiei ApaVital, a realizat un film pentru copii cu sfaturi privitoare la economisirea apei și modalități de a păstra apele curate. 

De Ziua Mondială a Apei, Asociația ACVO a organizat activități de vizionare a videoclipului pe tema apei la scoli din localitatile Belcesti si Șipote, iar în zilele urmatoare vor avea loc activitati asemanatoare la scoli din localitatile Victoria, Țiganasi si Osoi.  

”În lipsa apei, viața pe pământ nu ar fi posibilă. Plante, animale, oameni, cu toții depindem de existența acestei resurse. Hai sa vedem împrerună câteva date despre apă. 97% din totalul apei de glob este sărată, adică aproape toată. 2% este reprezentată de ghețari și calotele de gheață. Doar 1 procent este apă dulce din râuri, lacuri, izvoare și ape subterane. De aici vine apa pe care noi o consumăm.”

Scopul acestei zile este de a trage un semnal de alarmă în legătura cu cele mai importante probleme cu care se confrunta omenirea la ora actuală, iar poluarea apelor râmâne fără îndoială una majoră. Aceasta are consecințe directe și imediate, atât asupra calității mediului și a apelor, cât și asupra accentuării fenomenelor extreme prin care trece astăzi omenirea: secetă, inundații, eroziune costieră.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!