Ziua Armatei, marcată la Iași

WhatsApp Image 2022-10-25 at 13.08.41

Ziua Armatei a fost marcata anul acesta în fata Palatului Oștirii din Iași. Brigada 15 Mecanizata „Podu Înalt” a organizat o ceremonie religioasă și militară la care au participat autoritățile locale și zeci de ieșeni.

Ziua Armatei a fost instituită prin Decret din 1 octombrie 1959 şi este sărbătorită an de an printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români. La Iași, ceremonia militara a avut loc în fata Palatului Oștirii din Copou și s-a bucurat de un public numeros.

Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan i-a binecuvântat pe militarii români care și-au pierdut viața în lupta.

Continuitate, siguranță, demnitate și jertfă. Dumnezeu să îi odihnească în pace pe cei care au adormit. Dumnezeu sa va dăruiască putere, dumneavoastră osteni ai Armatei Române. Doamne ajută”, a spus Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În acest moment de sărbătoare, autoritățile au punctat importanta investițiilor în forțele de apărare.

Ziua Armatei Române este un omagiu adus peste timp tuturor eroilor căzuți în lupta pentru apărarea pământului românesc. Acum avem cel mai bun prilej de a le mulțumi generațiilor de astăzi, de militari ai României în care ne punem toată încrederea pentru apărarea țării sau ne reprezintă cu cinste în misiuni și diferite teatre operații, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Preşedintele Klaus Iohannis a amintit că, în 2023, bugetului Apărării va crește la 2,5% din Produsul Intern Brut.