Zelenski vrea discuții cu Trump: Problema teritorială cu Rusia, cel mai greu punct în negocierile cu SUA
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că problema împărţirii teritoriilor disputate între Ucraina şi Rusia este cea mai dificil de rezolvat în negocierile pe care trimişii Kievului le-au desfăşurat cu reprezentanţii SUA.
“Problema teritorială este cea mai dificilă”, a declarat Zelenski la Paris, la o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, după ce la Miami, în Florida, o delegaţie ucraineană condusă de fostul ministru al apărării Rustem Umerov a negociat cu o delegaţie americană condusă de secretarul de stat Marco Rubio şi emisarul special al preşedintelui Trump, Steve Witkoff, modificarea planului de pace în 28 de puncte avansat de SUA, plan a cărui versiune iniţială nemulţumeşte Kievul şi aliaţii europeni ai acestuia, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Potrivit lui Zelenski, la negocierile de la Miami cele două delegaţii au petrecut şase ore şi jumătate discutând numai problema teritorială. Planul iniţial propus de SUA includea cererea Rusiei ca Ucraina să-i cedeze partea din regiunea Donbas pe care armata rusă nu a reuşit să o ocupe, lucru pe care Kievul îl consideră inacceptabil. Celelalte două chestiuni cheie divergente între SUA, de o parte, şi Ucraina şi susţinătorii săi europeni, de cealaltă parte, privesc modul în care va fi finanţată reconstrucţia Ucrainei şi ce garanţii de securitate Occidentul va oferi Kievului după război, a precizat Zelenski.
El a insistat că un acord european este esenţial în problema reconstrucţiei, după ce planul de pace iniţial al lui Trump, revizuit deja în unele puncte în urma negocierilor americano-ucrainene desfăşurate în urmă cu o săptămână la Geneva, propunea investirea parţială în acest scop a activelor ruseşti îngheţate în Occident, SUA urmând să primească jumătate din profituri. Zelenski a spus că nu consideră o asemenea abordare ca fiind “corectă” faţă de europeni şi a cerut să fie găsită o soluţie care să-i mulţumească şi pe aceştia.
Totuşi, “datorită echipei noastre de negociatori, planul este acum mai bun”, a concluzionat Zelenski despre documentul la care americanii şi ucrainenii au lucrat în ultimele două zile şi care va fi prezentat marţi la Moscova preşedintelui rus Vladimir Putin de către emisarul lui Trump, Steve Witkoff.
Dar “sperăm să avem o discuţie cu preşedintele SUA asupra chestiunilor cheie care sunt destul de dificile”, a completat Zelenski, care ar fi trebuit să aibă această discuţie cu Trump săptămâna trecută la Washington, dar vizita sa în SUA nu a mai avut loc.
Potrivit negociatorului-şef ucrainean, Rustem Umerov – care i-a luat locul în această însărcinare principalului colaborator al lui Zelenski, fostul şef de cabinet Andrii Iermak, după ce acesta din urmă a demisionat în urma unui uriaş scandal de corupţie – a declarat că în “cele două zile foarte productive petrecute în SUA (…) am făcut progrese semnificative, deşi unele puncte încă necesită ajustări suplimentare”.
De partea sa, preşedintele francez Emmanuel Macron a insista la conferinţa de presă alături de Zelenski că un plan de pace între Rusia şi Ucraina poate fi realizat doar cu Kievul şi europenii “la masa negocierilor”.
Sursa stirileprotv.ro
