TeleM Regional TeleM Regional
08 Sep 2026
  • ACASĂ
  • DESPRE
  • ȘTIRI
  • ȘTIRI VIDEO
  • EMISIUNI VIDEO
    • Invitatul Jurnalului
    • Top Sport
    • Opinii economice
    • La pas, prin județele Moldovei
    • În culise
    • Școală și sănătate
    • IT Zone
    • Idei pe contrasens
    • Drumul spre succes
    • Analiza
    • Linia întâi
    • Lecția de Business
    • Extemporal la democrație
    • Agroștiința
    • Ferestre către suflet
  • ECHIPA
  • COD DEONTOLOGIC
  • CONTACT
Articole recente
VIDEO! Fermierii s-au săturat de minciunile lui Costel Alexe: „Aveți un mesaj de dat politicului, nu nouă”
By TeleM Regional
Turul României 2026 ajunge la Iași. Cicliștii pleacă spre Piatra Neamț într-o etapă de aproape 150 de kilometri
By TeleM Regional
Peste 7.200 de copii încep clasa pregătitoare în județul Iași. Miroslava și Valea Lupului depășesc municipiul la numărul de înscrieri
By TeleM Regional
Drumul CUG – Centura Iași va fi extins la patru benzi. A fost desemnat constructorul pentru modernizarea DJ 248
By TeleM Regional
Mănăstirea Hadâmbu își serbează hramul
By TeleM Regional
Toamna începe cu temperaturi peste normal în România. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
By TeleM Regional
Incendiu puternic la o casă din Țibucani. Un bărbat de 77 de ani a suferit arsuri
By TeleM Regional
Trendul periculos de pe TikTok care îi cucerește pe adolescenții români. Avertismentul Poliției
By TeleM Regional
Mânz salvat de pompierii vasluieni dintr-un șanț plin cu apă și noroi
By TeleM Regional
8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului
By TeleM Regional
Modificări de programe şi calendar în noul an şcolar
By TeleM Regional
Mâine, creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului
By TeleM Regional
UAIC extinde cercetarea de mediu la Rarău
By TeleM Regional
Elevii de la Liceul Teoretic „Miron Costin” încep școala într-un spațiu nou
By TeleM Regional
Mesajul președintelui la început de an școlar
By TeleM Regional
Un microbuz cu șase persoane s-a răsturnat la Sârca, județul Iași
By TeleM Regional
ActualitateȘtiriUltima oră

Zelenski ar fi plecat cu mâna goală de la întâlnirea de la Casa Albă. Trump, greu de convins în privința rachetelor Tomahawk

TeleM Regional
18 octombrie 2025 3 Min Read
44 0

Preşedintele Volodimir Zelenski pare să fi plecat cu mâna goală de la întâlnirea de la Casa Albă, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a indicat că nu este pregătit să furnizeze Ucrainei rachetele de croazieră Tomahawk solicitate, comentează BBC.Zelenski a declarat, după întrevederea cordială, că el şi Trump au discutat despre rachete cu rază lungă de acţiune, dar au decis să nu facă declaraţii pe acest subiect „pentru că Statele Unite nu doresc o escaladare”.

După întâlnire, Trump a scris pe reţelele sociale, îndemnând Kievul şi Moscova să „se oprească acolo unde sunt” şi să pună capăt războiului.

Întâlnirea Trump–Zelenski a avut loc la o zi după ce Trump a vorbit la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a convenit să se întâlnească în curând în Ungaria.

Zelenski crede că folosirea rachetelor Tomahawk pentru a lovi instalaţiile petroliere şi energetice ale Rusiei ar slăbi sever economia de război a lui Putin.Deşi Trump nu a exclus această opţiune, tonul său la Casa Albă, vineri, a fost neangajant.

„Sper să nu fie nevoie de asta, sper să putem încheia războiul fără să ne gândim la Tomahawk-uri”, a spus preşedintele SUA, adăugând că America are nevoie de aceste arme.

Trump a spus că trimiterea rachetelor ar fi „o escaladare, dar vom discuta despre asta”.

Întrebat de BBC dacă Tomahawk-urile l-au determinat pe Putin să se întâlnească cu Trump, preşedintele american a răspuns: „Ameninţarea asta (cu rachetele – n.r.) e bună, dar ameninţarea asta există mereu.”

Liderul ucrainean a sugerat că ţara sa ar putea oferi drone în schimbul rachetelor Tomahawk, stârnind zâmbete şi o aprobare din cap din partea lui Trump.

Zelenski l-a felicitat, de asemenea, pe Trump pentru rolul în asigurarea primei faze a unui acord de pace în Orientul Mijlociu, sugerând că liderul american ar putea valorifica acel impuls pentru a ajuta la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

După întâlnire, afară, Zelenski a fost întrebat de un reporter dacă crede că Putin îşi doreşte un acord sau doar câştigă timp prin întâlnirea planificată cu Trump la Budapesta.

„Nu ştiu”, a spus el, adăugând că perspectiva ca Ucraina să aibă Tomahawk-uri i-a făcut pe ruşi „să se teamă, pentru că este o armă puternică”.

Întrebat dacă pleacă de la Washington mai optimist în privinţa obţinerii Tomahawk-urilor, el a replicat: „Sunt realist.”

Într-o postare pe X, Zelenski a relatat că i-a sunat pe liderii europeni pentru a le transmite detalii despre întâlnirea cu Trump, adăugând că „prioritatea principală acum este să protejăm cât mai multe vieţi, să garantăm securitatea Ucrainei şi să ne întărim pe toţi în Europa.”

Premierul britanic Keir Starmer a declarat că discuţia cu liderii europeni a fost „productivă” şi a promis că „Marea Britanie va continua să trimită ajutor umanitar şi sprijin militar”.

În ultimele zile, Trump s-a arătat deschis ideii de a livra rachetele Tomahawk, deşi Putin a avertizat că un astfel de pas ar tensiona şi mai mult relaţia americano-rusă.

Joi, Trump a spus că s-au înregistrat „progrese mari” în timpul unei convorbiri telefonice cu Putin, cei doi convenind să aibă în curând discuţii faţă în faţă în Ungaria.

Întrebat dacă Zelenski va fi implicat în aceste discuţii, Trump a afirmat, înaintea întâlnirii, stând alături de preşedintele ucrainean, că există „animozităţi” între Putin şi Zelenski.

„Vrem să fie confortabil pentru toată lumea”, a precizat el. „Vom fi implicaţi în formulă de trei, dar s-ar putea să fie separat.” A adăugat că cei trei lideri „trebuie să se întâlnească”.

Trump a declarat că discuţia sa – prima cu Putin de la mijlocul lui august – a fost „foarte productivă”, adăugând că echipe din Washington şi Moscova se vor întâlni săptămâna viitoare.

Trump sperase ca un summit faţă în faţă, în Alaska, în august, să-l convingă pe Putin să intre în negocieri de pace cuprinzătoare pentru a pune capăt războiului, însă acea întâlnire nu a generat un progres decisiv.

Cei doi au vorbit din nou câteva zile mai târziu, când Trump a întrerupt o întâlnire cu Zelenski şi lideri europeni pentru a-l suna pe Putin.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Vremea azi, 18 octombrie 2025. Temperaturile scad, iar la munte revin ninsorile

Next Post

Străinii ar putea obține drept de ședere în România dacă investesc 400.000 de euro. Liberalii propun programul „Golden Visa”

EMISIUNI | EDIȚII RECENTE

INVITATUL ȘTIRILOR
LA PAS, PRIN JUDEȚELE MOLDOVEI
ÎN CULISE
IT ZONE
ANALIZA
LINIA ÎNTÂI
ȘCOALĂ ȘI SĂNĂTATE
IDEI PE CONTRASENS
OPINII ECONOMICE
AGROȘTIINȚA
LECȚIA DE BUSINESS
EXTEMPORAL LA DEMOCRATIE
FERESTRE CĂTRE SUFLET
TeleM Regional TeleM Regional

Despre noi

Suntem Tele M Iasi Regional, primul post privat de televiziune din Iaşi, înfiinţat în anul 1991.

Categorii știri

  • Local
  • Actualitate
  • Politic
  • Economic
  • Extern

Categorii știri

  • Sport
  • Cultură
  • Sănătate
  • Educație
  • Lifestyle

Contact

Telefon:

0332444451

E-mail :

office@telem.ro

Follow Us