Zeci de tentative de suicid la Botoșani: Combinații fatale în rândul adolescentelor după decepții în dragoste

1-zeci-de-tentative-de-suicid-la-botosani-combinatii-fatale-in-randul-adolescentelor-dupa-deceptii-in-dragoste

O statistică în ceea ce privește persoanele din Botoșani care consumă alcool, droguri sau ambele în combinație o dețin reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA).

Iar în anul 2021 au ajuns la spital 106 persoane după abuz de medicamente, consum de etnobotanice și altele.

Iar de aici apar de multe ori și tentativele de suicid.

„Din fișele standard de înregistrare a urgențelor medicale produse ca urmare a consumului de substanțe psihoactive, în anul 2021 s-au adresat celor patru unități/centre de primire a urgențelor medicale ca urmare a consumului de substanțe psihoactive un număr de 106 de persoane, din care:

  • Urgențe medicale din cauza abuzului de medicamente:30
  • Urgențe medicale din cauza consumului de droguri ilegale de risc și mare risc: 4
  • Urgențe medicale din cauza consumului de SNP (etnobotanice): 5
  • Tentative de sinucidere pe fondul consumului de alcool și/sau medicamente: 49
  • Urgențe medicale minori: 18”, se arată în raportul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani.

În ceea ce privește adolescenții, cei mai mulți dintre ei încearcă să se sinucidă înghițind medicamente. 

„În special la fete e cu intoxicații medicamentoase, băieții în special recurg la alcool, sau combinație alcool cu droguri. Motivele sunt diverse la adolescenți de la o ceartă cu prietenul sau cu prietena la conflicte cu părinții sau în contextul unei depresii în special la fete”, declara Laura Jijie medic coordonator Compartiment Psihiatrie Pediatrică.

De aceea specialiștii susțin că părinții trebuie să fie foarte atenți la comportamentul copiilor.

„Părinții să aibă grijă și să supravegheze îndeaproape comportamentul adolescenților, să comunice foarte bine cu ei”, a adăugat Laura Jijie.

Numărul botoșănenilor cu astfel de vicii este însă în realitate mult mai mare și asta pentru că nu toți consumatorii ajung la spital și astfel nu intră în alcătuirea statisticii.