Zeci de ieșeni amendați ieri pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală

Sharing is caring!

În data de 24 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 180 de politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 104 societăți comerciale şi 5 mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 534 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 19.500 lei, dintre care 74 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

shares