Zborul direct din Iași – Dubai, inaugurat oficial
Aeroportul Internațional Iași marchează o nouă etapă importantă în dezvoltarea sa, odată cu lansarea primului zbor direct către Dubai. Cursa, operată de o companie internațională low-cost, va avea frecvență regulată și deschide o legătură esențială între regiunea Moldovei și una dintre cele mai dinamice destinații turistice și de business din lume.
Zborul Iași–Dubai vine ca răspuns la cererea tot mai mare din partea pasagerilor pentru rute externe de lung curier, dar și ca parte a strategiei de extindere a conexiunilor internaționale ale aeroportului. Noua rută oferă oportunități sporite pentru turism, afaceri și mobilitate, atât pentru românii care vor să ajungă rapid în Emiratele Arabe Unite, cât și pentru investitorii sau turiștii care doresc să descopere zona de nord-est a țării.
Romeo Vatra, Director Aeroport Iași: „Asistam la prima aterizare a acestei companii pe pista aeroportului Iasi si ne bucuram ca dincolo de aceasta ocazie care pune Iasul pe harta internationala a aviatiei, reusim sa conectam pasagerii din Iasi si din aceasta regiune a Moldovei cu Estul indepartat cu destinatii dincolo de Dubai, un hub important, intenrnational care permite pasagerilor sa calatoreasca oriunde pe acest glob”.