Vremea în Moldova în următoarea perioadă

vreme-toamna

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în cea mai mare parte a acestei săptămâni, însă după data de 5 noiembrie va urma o scădere a valorilor termice, precum şi o probabilitate crescută de apariţie a precipitaţiilor în aproape toate regiunile, se arată în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 2 – 15 noiembrie.

În Moldova, în intervalul 2 – 5 noiembrie, temperaturile maxime vor oscila uşor, în jurul mediei de 13 grade, iar până pe 9 noiembrie aceeaşi medie va fi de 10 – 11 grade. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea se va răci treptat astfel încât pe 14 şi 15 noiembrie se va ajunge la o medie regională de 5 – 6 grade. Minimele nocturne vor creşte de la 3 grade în prima noapte, până la 7 – 8 grade, în 4 noiembrie, după care se vor menţine între 1 şi 3 grade, iar la sfârşitul celor două săptămâni vor coborî spre o medie regională de -1 grad Celsius. Ploile vor fi mai frecvente în perioada 2-6 noiembrie, iar ulterior vor mai fi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare după data de 10 noiembrie.