Vrancea: Un şofer a murit într-un accident produs pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud
Un şofer care a intrat cu maşina într-un cap de pod pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud, a murit, iar alte două persoane din autoturism au ajuns la spital, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
‘Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2 – E85, în afara municipiului Adjud. Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că un autoturism care se deplasa din direcţia Bacău către Adjud ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod’, precizează sursa citată.
În autoturism se aflau trei persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 59 de ani, aflat la volan, o femeie de 52 de ani şi un bărbat de 33 de ani, toţi din comuna Peretu, judeţul Teleorman.
‘Conducătorului auto i s-au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. Din nefericire, conducătorul auto a fost declarat decedat. Celelalte două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate’, mai anunţă IPJ Vrancea.
În zona unde a avut loc accidentul, traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă de circulaţie, pe sensul de mers Adjud-Bacău, fiind dirijat de poliţişti.