Vrancea | Un cunoscut politist, suspect ca a condus baut la volan
Valentin Gaina, seful unei sectii de politie rurala din Tulnici, candidat in trecut si la functia inspector sef al IPJ Vrancea a fost prins baut la volan, azi noapte, pe o strada din Focsani.
La solicitarea legală a polițiștilor, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Militar Focsani unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii existenţei alcoolemiei din sânge.
Conducerea inspectoratului poate dispune o anchetă internă, dacă rezultatele analizelor de laborator vor indica o îmbibaţie alcoolică.
“Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a declarat, în nenumărate rânduri, toleranţă zero faţă de consumul de alcool sau substanțe psihoactive, iar de fiecare dată au fost luate măsuri ferme. Prin urmare, şi în situaţia dată vor fi aplicate toate măsurile legale, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză are calitatea de poliţist, organ de aplicare a legii, care veghează respectarea acesteia”, a transmis IPJ Vrancea.