Vrancea | Un bărbat s-a trezit cu poliția la ușă, după ce a postat pe Facebook o armă de vânătoare

arma

În această dimineață, polițiștii vrânceni din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 2 percheziții domiciliare în municipiul Focșani, în cadrul unui dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Astfel, în urma activităților desfășurate polițiștii au identificat o armă de vânătoare și muniție aferentă, ce ar fi fost încredințate unui bărbat, de 33 de ani, de către deținătorul legal al acesteia.

Din cercetări a reieșit faptul că, la începutul anului în curs, bărbatului de 33 de ani i-ar fi fost încredințată o armă de vânătoare și muniția aferentă de către deținătorul legal al acesteia, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Focșani.

Bărbatul de 33 de ani ar fi realizat o fotografie pe care ulterior ar fi postat-o pe o rețea de socializare. Polițiștii au sancționat fapta deținătorului legal cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 295/2004 R și au dispus măsura anulării dreptului de deținere, port și folosire arme. Totodată, arma și muniția aferentă au fost confiscate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea. Cercetările continuă pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale, în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.