Vrancea | Misiune specială a polițiștilor de la protecția animalelor

2

Ieri, în jurul orei 16.20, o adolescentă de 14 ani din Vrancea a făcut o sesizare la 112, despre faptul că a găsit un pui de bufniță în curtea școlii.

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au identificat apelanta, sesizarea s-a confirmat, puiul de bufniță (ciuf de pădure) fiind  preluat în siguranță și predat Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB).

Bufnițele sunt specii protejate prin lege, de aceea imediat ce va prinde suficientă forță va fi eliberată în mediul natural.