Vrancea| Investiție de peste 400 milioane de euro pentru apă și canalizare

canalizare

Consiliul Județean Vrancea și Compania de Utilități Publice Focșani au prezentat primarilor din județ propunerile investiționale din cadrul noului Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Vrancea. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD) 2021-2027.

Primarii prezenți au semnat fișele cu investițiile estimative din fiecare localitate, iar cererea de finanțare va fi depusă până la începutul lunii septembrie a.c. De asemenea, studiul de fezabilitate se va finanța cu fonduri europene. În noul proiect sunt incluse 52 de localități vrâncene.

Cătălin Toma, președinte CJ Vrancea: „Astăzi facem primul pas pentru implementarea unui nou proiect pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în județul Vrancea. Responsabilii de la CUP au făcut o analiză și după discuțiile purtate cu Ministerul Fondurilor Europene suntem în situația de a obține finanțare pentru acest proiect major, valoarea totală a investițiilor estimate fiind de peste 400 milioane de euro pentru apă și apă uzată. Suntem primul județ din țară ajuns în proceduri avansate pentru acest proiect. Discuțiile pe care le-am avut aici, în această sală, cu deputatul Ion Ștefan, nu au rămas doar la stadiul de discuții”

Valoarea investițiilor se ridica la aproape 420 de milioane de euro, la care se vor adăuga alte câteva zeci pentru cheltuieli indirecte.