Vrancea | Hot prins după ce a dat lovitura în noaptea de Inviere

In noaptea de Inviere, un bărbat, de 45 de ani, din Odobești, profitând de faptul că proprietara unei locuințe urma să plece la slujba de Înviere, ar fi pătruns împreună cu un alt bărbat, de 39 de ani în imobil, cu intenția de a sustrage bunuri.

Aceștia ar fi sustras 3000 euro și bijuterii în valoare de 5000 lei. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Odobești și Jariștea.

Trei persoane, bănuite de săvârșirea unor furturi din locuințe, au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani, pentru audieri. În urma percheziţiilor, au fost ridicate  mai multe bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor.

Bărbatul de 45 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani.