Vrancea | Drumul Soveja – Lepșa, modernizat pentru șoferi
Un drum important din Vrancea a fost modernizat! Este vorba despre DN 2L, pe sectorul Soveja – Lepșa, unde lucrările sunt aproape gata, în faza de recepție. Ieri au fost realizate ultimele marcaje rutiere, treceri pentru pietoni și marcaje antiderapante, la ieșirea spre DN 2D. Drumul leagă sudul Moldovei de Ardeal și facilitează traficul către Târgu Secuiesc și alte drumuri principale. În cadrul proiectului au fost lărgite părțile carosabile, amenajate trotuare și acostamente, iar pe traseu au fost construite două poduri noi și opt viaducte de coastă. Drumul modernizat este in lungime de 16 kilometri iar valoarea proiectului a fost de 126 milioane de lei.
