Vrancea | Cu Politia pe urme, un tanar fara permis care furase o masina s-a rasturnat in afara carosabilului

In aceasta seara, la ora 18:29, polițiștii vrânceni au fost sesizați de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov cu privire la un autoturism care a fost sustras de pe raza lor de competență și, cel mai probabil, se află pe raza județului Vrancea, iar șoferul nu posedă permis de conducere.

Autoturismul a fost identificat pe DN2D, în zona localității Bolotești, de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalele efectuate de către polițiști, fiind urmărit de echipajul de poliție în timp ce se deplasa către municipiul Focșani, cu o viteză de peste 160 km/h.

Într-o curbă periculoasă, autoturismul urmărit a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe câmp, fiind necesară intervenția echipajelor de la descarcerare pentru scoaterea conducătorului auto. Tânărul în cauză a fost transportat la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *