Vrancea| Cercetat în libertate și lăsat să stea în aceeași locuință cu fiica și fosta soție, pe care a lovit-o cu lopata

violenta

Un bărbat din comuna Ţifeşti, județul Vrancea, a încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis pe numele său în prima săptămână a acestei luni de către poliţie, şi confirmat de procuror, şi şi-a lovit fosta soţie cu lopata.

Miercuri, el a ajuns în arestul IPJ, după ce a fost reținut, iar joi a fost propus la arestare. Judecătoria Panciu nu a admis însă cererea de arestare şi au dispus punerea în libertate a bărbatului, de îndată.

În temeiul art. 227 al.1 cod pr.penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu faţă de inculpatul (…) (…), şi dispune punerea de îndată, în libertate a inculpatului reţinut. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.11.2021 ora 14:00”, se arată în hotărârea instanţei.

Dosarul este instrumentat de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Panciu şi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecăţoria Panciu. Potrivit unor surse oficiale, inculpatul avea emis pe numele său, un ordin de protecţie provizoriu din data de 5 noiembrie, emis de poliţie şi confirmat de procuror, în urma conflictelor dintre inculpat şi fosta soţie.

Astfel, el nu ar fi avut voie să pătrundă în imobilul în care locuieşte fosta soţie şi fiica şi nici să se apropie de acestea. Nu i-ar fi păsat de restricţiile impuse, astfel că, în data de 8 noiembrie a.c, în urma unui conflict pe care l-a avut cu fosta nevastă, a lovit-o pe aceasta cu o lopată. Această situaţie şi nerespectarea restricţiilor impuse, au dus la reţinerea lui şi propunerea la arestare.

Conform informaţiilor de la Judecătoria Panciu, la sesizarea parchetului, instanța a emis în data 9 noiembrie a.c., un nou ordin de protecţie. Conform informaţiilor din dosar, inculpatului i s-a impus „(…) să respecte, pentru o perioadă de 6 luni , următoarele măsuri-obligaţii: – limitarea dreptului de folosinţă numai asupra unei părţi din locuinţa comună, situată în (…) respectiv camerele din partea dinspre stradă a imobilului, folosind uşa dinspre stradă şi – obligarea pârâtului de a păstra o distanţă de 20 de metri faţă de reclamante (…)”.

Restricţiile impuse de instanţă sunt valabile până la începutul lunii mai anul viitor.

Potrivit aceloraşi surse oficiale, pe numele său au mai existat şi alte dosare pentru violenţă în familie şi a mai avut şi alte ordine de protecţie.

O informare cu privire la cazul de violenţă în familie de la Ţifeşti au făcut şi poliţiştii. Pe lângă relatarea cazului, oamenii legii au venit şi cu câteva recomandări utile pentru cei ce se găsesc în astfel de situaţii.

La data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au intervenit la o sesizare de violenţă în familie. În acest caz, anterior, la data de 5 noiembrie a.c, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, ordin pe care bărbatul de 49 de ani l-ar fi încălcat în data de 8 noiembrie, când ar fi pătruns în locuinţa fostei soţii. Astfel, luni, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, deşi fusese emis un ordin de protecţie provizoriu, bărbatul şi-ar fi agresat fosta soţie, o femeie de 45 de ani, din comuna Ţifeşti. Poliţiştii l-au identificat şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie provizoriu”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

sursă: monitoruldevrancea