Vrancea | A fost inaugurată noua bază sportivă de la Liceul cu Program Sportiv Focșani

2.

Azi, cu ocazia deschiderii noului an școlar, Primarul Cristi Valentin Misăilă a inaugurat noua bază sportivă din curtea Liceului cu Program Sportiv Focșani. Astfel, elevii și cadrele didactice de aici și nu numai vor putea beneficia de toate facilitățile pentru desfășurarea activităților sportive în cele mai bune condiții.

La eveniment au participat și doamna deputat Elena Stoica, domnul senator Angel Tîlvăr și domnul deputat Laurențiu Marin, care au ținut și cu această ocazie să-și reafirme sprijinul pentru toate proiectele de dezvoltare implementate de municipalitatea focșăneană și în special cele de infrastructură școlară.

Iar un astfel de proiect este chiar noua bază sportivă, care în mai puțin de doi ani, a fost extinsă și modernizată, după cum urmează:

  • au fost construite trei terenuri de tenis pe zgură, dintre care unul acoperit cu structură din confecții metalice, dotat cu vestiare, grupuri sanitare și gradene;
  • celelalte două vor fi terenuri multifuncționale, pe ele putându-se juca tenis, baschet și volei, fiind de asemenea dotate cu gradene, vestiare și grupuri sanitare;
  • totodată, pe lângă suprafețele destinate practicării sporturilor, proiectul include și parcări, spații verzi, alei pietonale și un sistem de iluminat nocturn și de supraveghere video;
  • valoarea totală a investiției a fost de 8.294.475 lei.

Având în vedere că noua bază sportivă se află într-o zonă cu trei unități de învățământ, de noile facilități se vor bucura atât elevii Liceului cu Program Sportiv, cât și cei de la colegiile „Edmond Nicolau” și „Arhitect Ion Mincu”, precum și toți ceilalți elevi din Municipiul Focșani, care vor să desfășoare activități sportive în condiții moderne.