Vor fi modernizate două spitale din Iași. Acestea vor primi aparatură de ultimă generație

spital-modular-letcani-ati

Consiliul Județean Iași va supune votului plenului proiectul de hotărâre care prevede suplimentarea fondurilor pentru achiziţionarea de aparatură medicală, pentru care s-au alocat bani prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Pentru aceste investiții este necesară suma de 7,38 milioane lei, din care 6,43 milioane lei doar pentru Spitalul de Neurochirurgie, restul de 931 mii lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie, iar pentru Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași 26 mii de lei.

Spitalul de Neurochirurgie a solicitat Consiliului Județean, pentru aceste investiții în aparatură ca 90% din sumă să fie acoperită din subvențiile de la bugetul de stat, în valoare de 5,78 milioane lei, iar restul de 647 mii lei să fie alocați de către CJ Iași.

Tot la Neurochirurgie va fi achiziționată și o masă de operație radiotransparentă electromecanică, cu accesorii de neurologie, care permit utilizarea dispozitivelor radiologice mobile în interiorul sălilor, astfel încât pacienții să nu mai fie transportați către procedurile radiologice.

La Spitalul de Pneumoftiziologie, în cadrul Laboratorului de Bacteriologie este nevoie urgentă de o Cameră Termostat de capacitate mare, în valoare de 300 mii lei, pe lângă alte dispozitive și aparate medicale.