VIDEO | Zeci de tineri au petrecut pe terasă fără niciun fel de distanțare socială. Poliția a intervenit

Sharing is caring!

Zeci de tineri au petrecut fără niciun fel de distanțare socială sau protecție sanitară pe o terasă din Centrul Vechi al Capitalei.

Filmarea postată pe internet îi arată pe tineri înghesuiți unii în alții, dansând, bând din picioare sau așezați la mese, într-o aglomerație care nu respectă nicio normă de distanțare socială.

Poliția s-a sesizat și l-a amendat pe patronul terasei.

„În seara de 15 octombrie 2020, polițiști din cadrul Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi au constatat faptul că la o terasă nu se respectă măsurile de distanțare fizică. Au fost observate mai multe persoane, grupate, care se aflau la mese, dar și în picioare. I s-a pus în vedere administratorului societății să ia măsuri pentru respectarea distanțării fizice și a fost aplicată sancțiune contravențională pentru încălcarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată într-un comunicat al poliției.

shares