Video | Wizz Air a operat astăzi primul zbor de la Iași spre Madrid

268095463_4684152678336451_7981376307850954495_n

Wizz Air, compania anunță startul celei mai noi rute, care va opera între Iași și Madrid. Începând de astăzi, 16 decembrie 2021, pasagerii români pot călători în capitala Spaniei de la Iași în zilele de joi și duminică.

Această nouă rută este a 22-a rută Wizz Air operată de pe Aeroportul Internațional Iași, suplimentând zborurile care decolează deja către destinații variate din Europa.

Al doilea cel mai mare oraș din Uniunea Europeană, Madridul este o destinație populară printre români, precum și un centru urban cu o cultură, istorie și arhitectură spectaculoase.

Wizz Air recomandă pasagerilor să adauge serviciul WIZZ Flex atunci când rezervă un bilet, drept măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii pot alege să călătorească la o altă dată sau către o altă destinație, precum și să aibă opțiunea de a-și anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și de a primi 100% din tariful original rambursat imediat în creditul companiei aeriene.

„Astăzi celebrăm primul zbor pe această nouă rută Wizz Air către Madrid,încântătoarea capitală a Spaniei. Noua rută marchează cea de-a 22-a rută Wizz Air operată din Iași, reconfirmându-ne angajamentul de a le oferi românilor alternative de călătorie convenabile, la prețuri ultra-reduse. Suntem bucuroși să întâmpinăm primii pasageri ce călătoresc pe ruta Iași-Madrid la bordul aeronavelor noastre moderne Airbus”, a zis Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la Wizz Air.

„Ne bucură foarte mult deschiderea rutei directe Iași-Madrid și, în mod deosebit faptul că mediul de afaceri are tot mai multe disponibilități de a se deplasa spre orașe europene puternice din punct de vedere economic. Totodată, în mod simbolic, lansarea noii destinații se întâmplă în perioada sărbătorilor de iarnă, când mulți concetățeni de-ai noștri se întorc în țară să-și revadă familiile, iar oportunitatea ca acestea să se reîntregească mai des de acum înainte este pentru noi un obiectiv îndeplinit. Nu în ultimul rând, metropola Madrid se numără printre cele mai apreciate destinații pentru city-break-uri, de către turiștii români. Sunt motive care ne fac să fim încrezători că noua rută deservită de partenerul nostru Wizz Air va avea succes, capitala Spaniei fiind în topul preferințelor pasagerilor noștri. Ne onorează interesul constant al companiei Wizz Air pentru Aeroportul Iași și avem încredere că, în ciuda vremurilor complicate pentru aviație, proiectele pe care le vom dezvolta vor reprezenta un câștig pentru ambele părți”, a declarat Romeo Vatră, Director General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iași.

„Lansarea cursei directe Iași-Madrid este o veste bună pentru întreaga regiune a Moldovei. Chiar dacă sectorul aviatic încă traversează o perioadă foarte dificilă, efortul coordonat al autorităților, aeroportului și companiilor aeriene va consolida procesul de revenire la indicatorii de dinaintea pandemiei, iar diversificarea curselor aeriene este foarte importantă. Pentru Aeroportul Iași, legătura directă cu Madrid va crea o poartă de acces rapid și avantajos cu ieșenii și românii care locuiesc în Spania, dar sper să însemne și un boost pentru turismul local. Suntem încrezători că introducerea cursei Iași-Madrid va crea perspective reale de a dinamiza activitatea Aeroportului Internațional Iași și totodată își va pune amprenta asupra dezvoltării sociale, turistice și economice a județului nostru”, a declarat Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași.