Video Vrancea | Tineri prinsi in flagrant cand inselau o batrana prin „metoda accidentul”

metoda accidentul 1

Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focșani, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au depistat în flagrant delict şi condus la cercetări 2 bărbați, ambii de 34 ani, bănuiţi de înşelăciune prin metoda accidentul.

Joi, o altă persoană ar fi contactat telefonic victima, o femeie, de 78 de ani, din Câmpineanca și, prin inducerea în eroare cu privire la implicarea fiului acesteia într-un accident rutier, i-ar fi solicitat o sumă de bani pentru a-i oferi unui „medic”, în paralel ținând legătura și cu cei doi bărbați de 34 ani. Ulterior, vineri, în jurul orei 00.45, cei doi s-ar fi prezentat la domiciliul victimei, de unde au ridicat 1.500 de euro și 3.000 de lei, moment în care polițiștii de investigații criminale au intervenit și i-au surprins în flagrant delict.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei 2 bărbați au fost reţinuţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Focșani pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J Vrancea. Aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cu propuneri legale fiind arestati preventiv pentru 30 zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul IPJ Constanța și ai Secției 1 Poliție Rurală Golești.