Video | Un fost secretar de stat a murit dupa ce a intrat cu masina in Ambasada Rusiei din Bucuresti

Incident tragic in aceasta dimineata, la sediul Ambasadei Rusiei din Bucuresti. Un barbat si-a dat foc si a intrat cu masina in gardul reprezentantei diplomatice. Acesta a murit la scurt timp. Barbatul, in varsta de 48 ani se numeste Bogdan Draghici si era presedintele Asociatiei TATA. Acesta a fost condamnat ieri la 15 ani de inchisoare dupa ce si-a violat fiica vitrega.
Acesta mai era acuzat intr-un alt dosar dupa ce ar fi agresat sexual o alta fetita, prietena a fiicei sale. Bogdan Draghici s-a aflat in conducerea Institutului Național de Administrare, ca director adjunct, demnitar cu rang de secretar de stat. De acolo a fost demis abia în 2005 de către Vasile Blaga, transmite realitatea.net.
In ultima postare a acestuia de pe Facebook, Draghici se referea la conflictul din Ucraina. Pe de alta parte, gestul sau nu poate fi legat de conflictul dintre Rusia si Ucraina.
„Bogdan Drăghici este un prădător sexual, un violator de copii, o persoană care a fost acuzată, și deunăzi condamnată, pentru aceste infracțiuni, la 15 ani de închisoare. Bogdan Drăghici este un om pe care l-am întâlnit, acum mulți ani, într-un studio de televiziune, într-o perioadă în care conducea un ONG numit T.A.T.A. care milita pentru ”drepturile taților”, respectiv care s-a luptat pentru ceea ce a sfârșit prin a se numi ”alienarea parentală”. Așa cum spuneam unei colege jurnalist adineauri, rareori am întâlnit o pesoană cu un arc biografic atât de pervers. Iar Drăghici, fără doar și poate, este un lup în blană de oaie, care și-a meritat soarta. Ce-i drept, moartea lui este o ultimă declarație de dispreț față de justiție, dovadă că Drăghici trăia cu sentimentul impunității, și se considera deasupra brațului dreptății. N-are a face nimic povestea acestui psihopat nici cu conflictul din Ucraina, nici cu lupta pentru libertate a ucrainenilor, iar numele lui n-ar trebui menționat în legătură cu ce trăiește acest popor în ultima vreme”, a scris medicul psihiatru, Bogdan Diaconu.
Foto/Video: Tudor Bogdan Teodorescu