Video | Transferată cu elicopterul la Iași în stare gravă

O femeie din Botoșani, în stare gravă, a fost preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată de urgență la Iași.
Este vorba despre o pacientă de 66 de ani, care a suferit un infarct urmat de un stop cardiac, iar medicii botoșăneni au decis să o transfere la Iași după ce a fost stabilizată. Femeia a ajuns de la primele ore ale dimineții la urgențe cu o ambulanță, după ce a acuzat dureri în zona pieptului pe parcursul nopții.
După un set de analize și investigații, femeia a fost diagnosticată cu infarct, însă starea ei s-a agravat și a suferit un stop cardiac.