Video Suceava | Tinere amendate dupa ce s-au dat in spectacol pe DN 17

Miercuri au apărut imagini surprinzând două tinere poziționate în afara unui vehicul pe gemurile portierelor din spatele unui autoturism care se afla în deplsare pe DN 17, pe raza localității Ilișești, din județul Suceava.
Actul de teribilism, acceptat și încurajat și de șoferul autoturismului putea duce la consecințe din cele mai tragice. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava, s-au sesizat și au efectuat verificările
necesare identificării autovehiculului, respectiv a conducătorului auto dar și a persoanelor care s-au
poziționat în mod periculos și ilegal în afara autoturismului în deplsare.
În urma verificărilor efectuate s-a reușit identificarea vehiculului și a șoferului de 19 ani din comuna Breaza, jud. Suceava care a condus autoturismul pe DN17. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 870 lei pentru nerespectarea prevederilor legale din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constand în obligația informării pasagerilor privind portul centurii de siguranță și transportul persoanelor pe elemente de caroserie a mașinii.
De asemenea, au fost identificate și cele două tinere care s-au poziționat pe geamurile deschise ale
mașinii, respectiv două tinere ambele de 19 ani din mun. Câmpulung Moldovenesc și com. Pojorâta.
Ambele au fost sancționate cu amenzi contravenționale de câte 435 lei pentru nepurtarea centurii de
siguranță și nerespectarea prevederilor legale din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice.