VIDEO Suceava | Casă în flăcări la Râșca. Pompierii nu au mai putut salva nimic

casa flacari

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Râșca, au intervenit cu 3 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Râșca.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la întreaga construcție, generalizat, pe o suprafață de aproximativ 60 mp.

Locuința a ars în totalitate, cu bunurile din interior (obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electronice și electrocasnice și altele).

Flăcările au izbucnit de la tabloul electric al casei, din cauza unui arc electric (scânteie electrică), produs de un conductor (electric) defect sau neizolat corespunzător.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Locuința se afla într-un loc izolat, departe de alte construcții, astfel încât nu a fost pericol de propagare a flăcărilor.