Video Suceava | Barbat acuzat ca si-a exploatat copiii timp de 16 ani

vlcsnap-2022-10-27-20h03m18s516

Procurorii DIICOT Suceava au retinut pentru 24 ore un barbat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată. In perioada 2006 – iunie 2022, inculpatul și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activități agricole de creștere și de îngrijire a animalelor la ferma de măgari a familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale.

Astfel, copiii erau treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și erau forțați, prin recurgerea la acte de agresive fizică și psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor.

Persoanele vătămate au fost exploatate în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, inculpatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința. În prezent, cu privire la acestea a fost dispusă măsura specială de protecție a plasamentului de către D.G.A.S.P.C. Suceava.