Video | Șofer moldovean reținut pentru transportul unui grup de 4 cetățeni străini

1641543022308-15498-S4

Ieri, în jurul orei 01.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară călătorind cu un microbuz înmatriculat în Cehia, patru persoane, un cetățean moldovean, în calitate de șofer al autovehiculului, iar ceilalți trei conaţionali, în calitate de pasageri, declarând că se deplasează în Olanda.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi într-un loc special amenajat, în partea din spate a banchetei patru cetățeni străini toți bărbați.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt trei cetățeni din Siria și un cetățean din Turcia, cu vârste cuprinse între 23 și 61de ani.

Șoferul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetăţean R. Moldova, a declarat că i-a preluat pe cei patru cetățeni străini din ţara noastră şi intenționa să îi lase în Germania, în drumul spre destinaţia lui, contra unei sume de bani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cetăţeanul moldovean fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, pe numele său fiind emisă ordonanţă de reținere pentru 24 de ore, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.