VIDEO | Record de pelerini la Hramul Sfintei Parascheva

DSC_9254

Record de pelerini la Liturghia de Sfânta Parascheva. Autoritățile au anunțat că peste 32.000 de pelerini au fost pe Bulevardul Stefan cel Mare, iar încă 3000 persoane s-au aflat în curtea interioară a Catedralei Mitropolitane. Slujba a fost una plină de emoție, atât pentru credincioși, cât și pentru soborul de preoți.

Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan a ținut o predică în care a precizat importanța pe care o are Ucraina pentru Biserica Ortodoxă.

Pentru noi, țara vecina, Ucraina, este importantă din foarte multe puncte de vedere, că unul dintre cei mai mari sfinți pe care îi cinstește poporul român Sfântul Paisie de la Neamț ale cărui sfinte moaște sunt așezate cu moaștele Sfintei Parascheva spre închinare s-a născut în Poldava, în zona unde se desfășoară acest război sângeros, iată de multe luni de zile, a spus Înalt Prea Sfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei.

Anul acesta au fost premiați trei preoți care au coordonat activitatea de ajutorare a refugiaților la graniță. Este vorba despre părintele Marcel Bobârcă care a fost invitat de către IPS Mitropolit Teofan pe scena amenajată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. A doua persoană invitată pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie a fost părintele Costel Rumega, hirotonit preot în anul 2003, pentru Parohia „Sfinţii Voievozi” Gherghel, Protopopiatul Dorohoi, în prezent preot la Parohia „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi Prut, Protopopiatul Darabani. De asemenea, a fost invitat pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie şi părintele Mihai Haraga, hirotonit preot în anul 2005 şi numit paroh în Bădiuţi-Ştefăneşti.