VIDEO | Primarul din Movileni a tăiat ajutoarele sociale

bani

În România se acordă foarte multe ajutoare sociale pentru diverse categorii de persoane, de la vârstnici până la persoanele singure, în funcție de venit. Cu toate acestea, multe dintre ele renunță la muncă și aleg să trăiască doar din banii de la stat.

Primarul comunei Movileni, Dan Hodoroabă, a ales să taie ajutoarele sociale locuitorilor care nu voiau să meargă la muncă, determinându-i astfel să lucreze.

„Cât mai multe persoane care au venit și ne-au cerut ajutorul să-i direcționăm către AJOFM Iași și sunt persoane cărora li s-a oferit loc de muncă și s-au ținut de treabă. Sunt și persoane care nu sunt atât de dornice de a munci, între ghilimele. A trebuit să le tai acele ajutoare sociale”, a declarat Dan Hodoroabă, în cadrul Jurnalului Tele M Iași.

În 2019 a fost un caz asemănător. Locuitorii din comuna Costuleni au rămas fără ajutoare sociale, din cauză că nu voiau să muncească.