VIDEO. O mamă și copilul ei, în vârstă de numai 2 ani, loviți pe trecerea de pietoni

O femeie în vârstă de 36 de ani și fiul ei de numai 2 anișori au trecut vineri dimineață prin momente de groază. În timp ce erau angajați în traversarea bulevardului George Enescu, în zona farmaciei Oana Maria, cei doi au fost loviți de o mașină. Autoturismul marca Toyota Auris era condus de o șoferiță în vârstă de 43 de ani, din Suceava, care nu i-a observat în timp util pe mamă și copil, scrie Monitorul de Suceava.

Cei doi răniți au fost preluați de o ambulanță și transportați la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Femeia a fost diagnosticată cu ”contuzie cervicală”, iar copilașul cu ”contuzie genunchi stâng”.

După ce au fost examinați de medic, mama și copilul au plecat acasă și vor urma tratamentul prescris. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero, dar chiar și așa i-au fost prelevate probe de sânge.