Video | O biserică de rit vechi arde din temelii în județul Suceava


O biserică de rit vechi şi clopotniţa acesteia din localitatea Brodina de Sus ard generalizat, pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi, a informat miercuri seară purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

La faţa locului intervin pompierii militari de la mai multe subunităţi, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din zonă, urmând a ajunge la locul incendiului zece autospeciale.

Purtătorul de cuvânt al ISU a precizat că situaţia este în dinamică, dar nu s-au raportat victime până în prezent.