Video Neamț| Au ajuns la spital după ce au căzut într-un șanț săpat pe trecere

26062583-b744-4f09-b962-69b6ed853309-1536x727

foto: stiri-neamt

Cel puțin 7 persoane au ajuns la spital, ieri, cu fracturi după ce au căzut în șanțurile săpate în zona trecerilor pentru pietoni din Piatra-Neamț, zona Muzeului de Istorie.

Serviciul de Ambulanță a mai fost solicitat de 3 ori, dar cei răniți au refuzat transportul la unitatea medicală.

„Lucrările” au fost făcute de cei care se ocupă de implementarea Sistemului de Management Inteligent al Traficului, din cadrul Proiectul de Mobilitate Urbană al Primăriei Piatra-Neamț. Aceștia au fost amendați astăzi.

„În urma incidentelor neplăcute cauzate mai multor persoane de către firma care realizează săpături pe raza municipiului Piatra Neamț, pentru implementarea proiectului european ce privește mobilitatea urbană, Poliția Locală s-a autosesizat. În cursul zilei de 22.10.2021, acesta a fost sancționat contravențional. Totodată, i s-a impus semnalizarea corespunzătoare pentru toate traversările din carosabil și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în hotărârea Consiliului Local Piatra Neamț. Persoanele care au suferit prejudicii din cauza lucrărilor, au fost direcționate să adreseze sesizări instituțiilor abilitate în soluționarea acestora.”, a transmis Poliția Locală Piatra-Neamț.

Constructorul în cauză nu se află la prima abatere de acest gen, în trecut fiind amendat de către polițiștii locali pentru lipsa avizelor de săpătură.

sursă: știri-neamț