Video Neamț| Accident rutier soldat cu trei victime. Unul din conducători se afla sub influența alcoolului

galati accident1

Ieri seară, în localitatea Vaduri din comuna Alexandru cel Bun, o mașină în care se aflau trei persoane a ieșit de pe o stradă adiacentă și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe un drum prioritar și la volanul căruia se afla o femeie beată, de 47 de ani. În urma impactului trei femei de 33, 45 și 65 de ani au fost transportate la spital. Ambele mașinii au părăsit partea carosabilă.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe. În urma testării cu apartul etilotest, femeia de 47 de ani a avut un rezultat de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele șoferiței aflată sub infulența alcoolului a fost deschis un dosar penal.

sursă video și imagini: ziarpiatraneamt