Video Galați | O gașcă de adolescenți au vandalizat o stradă din Tecuci

c65ac89ff53cd2e8c44cc824270faead_L

foto: monitoruldegalați

7 tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, au vandalizat strada Ștefan cel Mare din Tecuci, joi, în jurul orei 20.30. O patrulă a poliției locale a constatat, vineri dimineață, că în locul respectiv pomii și stâlpii de iluminat erau distruși, iar pe stradă și trotuare erau pământ și saci de gunoi sparți împrăștiați peste tot.

Spre ghinionul lor, adolescenții au fost surpinși pe camele de supraveghere. În înregistrări se observă cum aceștia au ieșit din parcul central îmbrâncindu-se şi fugărindu-se, s-au oprit pentru câteva minute pe strada Ștefan cel Mare, după care au continuat deplasarea spre celălalt capăt al străzii luând la bătaie pomii şi stâlpii de pe trotuar şi scoţând flori din olane, pe care le aruncau unii în alţii. Au continuat deplasarea spre spital, strada Costache Conachi şi apoi spre puntea peste râul Bârlad.

Autoritățile i-au identificat pe minori și i-au chemat, împreună cu părinții, la sediul poliției. Aceștia au fost sancţionaţi cu amenzi totalizând 7.200 lei, iar părinţii pentru nesupravegherea acestora cu amenzi totalizând 2.500 lei.

Totodată, vor trebui să plătească și prejudiciul produs, în valoare de 4.577 lei.

Procesul verbal de constatare încheiat în urma acestui eveniment va fi înaintat organelor de cercetare pentru infracţiunea de distrugere.