Video | Femeie cu o tumora pe creier de 5,5 cm operata cu succes la Spitalul de Neurochirurgie

operatie neuro

O noua operatie delicata a medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie s-a incheiat cu succes. Pacienta, in varsta de 48 ani din Campulung Moldovenesc a fost depistata cu o problema la cap in Spitalul din Suceava. De acolo a fost indrumata la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi unde s-a descoperit ca are o tumora pe creier de 5,5 centimetri.

„Nu am mai putut vorbi. Nu ca să vorbesc, ci să vorbesc articulat. Știam ce vreau să spun, dar nu-mi ieșea pe gură, îmi ieșeau niște bazaconii, cuvinte prostești ce nu aveau legătură cu ceea ce gândeam eu și încercam să spun. Lipsa de concentrare a fost totală, am observant că nu mai pot scrie mesaje pe telefon, aveam o stare de confuzie foarte mare, nu știam unde mă duc și de unde vin. Nu puteam să stau în picioare, nu puteam să vorbesc…M-am speriat în primul rând că nu mă consider așa bătrână, am abia 48 de ani. În al doilea rând m-am gândit că am o fetiță de 18 ani care are nevoie acum de ajutorul mamei, în clasa a XII-a”, a spus pacienta.

Interventia chirurgicala a durat 3 ore si s-a incheiat cu succes. Cu ajutorul preparatului Gliolan medicii au reușit o localizare, delimitare și implicit o rezecție de 98% a tumorei, îmbunătățind prognosticul și crescând calitatea vieții pacientei. Este vorba despre o substanță de contrast care se fixează pe celulele tumorale, delimitând mult mai ușor tumora de țesutul sănătos din jur.

Preparatul Gliolan se administrează cu trei ore înainte de operație, într-o doză bine calculată pentru fiecare pacient. Practic, substanța se fixează în țesutul tumoral și determină o serie de reacții care dau ca rezultat delimitarea clară a țesutului tumoral față de creierul sănătos. Preparatul Gliolan este absorbit de celulele organismului, fiind convertit enzimatic într-un compus chimic fluorescent, mai exact în protoporfirina. Vizualizarea este posibilă doar cu un microscop dotat cu filtru special de fluorescență.

„Folosim această tehnologie de aproximativ zece ani, tehnologie care asigură o creștere a duratei de viață a pacienților care suferă de tumori agresive și care în principiu nu au vindecare. Am reușit cu preparatul Gliolan să prelungim viața pacienților chiar și cu șapte ani”, a declarat Lucian Eva, manager Spitalul de Neurochirurgie.

Intervenția chirurgicală are loc în întuneric, iar pe fondul albastru al câmpului operator, tumora se va vedea în culoarea violet, lucru care îl ajută pe neurochirurg să delimiteze cât mai precis tumora de țesutul cerebral sănătos.

Nu am crezut că mai văd vreodată lumina zilei și nu am crezut că îmi mai văd copilul. Mă simt bine, merg, vorbesc, simt, judec, primul, vă dați seama că judec, ceea ce fac și ceea ce spun”, a declarat Nicoleta Niculescu, pacienta din Campulung Moldovenesc.