Video | Daniel Țecu, președintele Federației Asociațiilor de Români din Europa, prins în capcana unui bombardament rusesc la Harkov

vlcsnap-2022-05-23-11h22m14s927

O echipă de voluntari ai organizațiilor FADERE (Federația Asociațiilor de români din Europa) și Olvidados au fost surprinși în mijlocul unor bombardamente rusești în Harkov. Printre ei se afla și Daniel Țecu, președinte FADERE, care a organizat peste 35 de convoaie umanitare în Ucraina până în prezent.

Aceștia distribuiau medicamente și alimente la nord de orașul Harkov, în satul Dergachi, la doar 15 km de la frontiera cu Rusia când au fost surprinși de un bombardament, fiind forțați să alerge ca să își scape viața. Vice-președintele organizației Olvidados, Olga San Martin și un asistent medical, Teresa Blanco, au suferit răni ușoare dar sunt în afara oricărui pericol.

Cu doar câteva zile înainte, rușii reușiseră să bombardeze un centru de refugiați care adăpostea ucrainieni din mai multe sate care se află sub ocupație rusă. Echipa de voluntari vizita ruinele acestui centru, de unde încă se vedea ieșind fum, după incendiul care fusese provocat de bombardamente. Conform spuselor localnicilor se aproximează că au murit în jur de 300 de civili în acel bombardament.

Pericolul este la tot pasul, însă experiența voluntarilor care sunt în zone de război este o lecție pentru noi – o lecție de curaj, empatie și sacrificiu. Din momentul în care am văzut cu ochii mei suferința, panica și dezastrul lăsat în urma războiului, am simțit că nu pot să fiu în altă parte decât acolo, aproape de ei, ajutându-i”, a declarat Daniel Țecu, președinte FADERE.