Video| Coadă de ambulanțe la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

WhatsApp Image 2021-10-07 at 17.44.46

Valul 4 al pandemiei se arată a fi cel mai agresiv. În Iași, numărul pacienților Covid depăşeşte capacitatea spitalelor, iar unii bolnavi sunt consultați pe holuri din lipsa locurilor. De aproape două săptămâni, ambulanțele stau la rând la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași.

„Din nefericire, așa este de aproape 2 săptămâni, zi si noapte; ambulanțele așteaptă încolonate în curtea spitalului.
Toți pacienții, suspecți sau confirmați sunt văzuți de medicii specialiști. Consultăm pacienții temeinic și profesionist, fiecare fiind tratat cu maxim de responsabilitate. Nu exista și nici nu trebuie să existe un tipar din niciun punct de vedere; fiecărui pacient i se acorda posibilitatea de a fi examinat, consultat temeinic si de a i se răspunde întrebărilor care privesc starea acestuia de sănătate. În momentul de față, spitalul activeaza la capacitate maxima, am externat un numar de peste 12 pacienti, în schimb, locurile au fost ocupate de alți pacienti care aveau nevoie de ingrijire medicala.”
, a declarat Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

La nivel național, persoanele infectate cu Sars-CoV-2 și internate la ATI sunt nevaccinate. Excepție făcând câteva cazuri ale pacienților ajunși la Terapie Intensivă care nu erau imunizați cu schema completă.

„Daca ar intelege populația că vaccinandu-se, chiar și acum, ne-ar ajuta sa-i putem ajuta. Vaccinandu-se acum, după o lună, numărul de îmbolnaviri ar scădea semnificativ.”, a adăugat Florin Roșu.

Rata de incidență a județului Iași a ajuns la 5,41 la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 52.305 de cazuri cu persoane infectate (cu 856 cazuri în plus faţă de ziua precedentă) și 14 decese.