Video Botosani | Un tanar a fost impuscat de politistii dorohoieni dupa o urmarire de 5 kilometri

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier, in timp ce se aflau pe strada Lt. Andrei, din municipiul Dorohoi, au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, al cărui conducător auto, inițial s-a conformat, oprind autovehiculul, însă, în momentul în care polițiștii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efecutat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât si înspre autovehicul, reușind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Saucenița.

În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate 93 de butelii cu agent refrigerant, de proveniență Ucraina, fără documente.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și vătămare corporală din culpă.

Starea tânărului este stabilă, fiind sub observația cadrelor medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *