VIDEO Botoșani. Peste 50 de polițiști și polițiști de frontieră au protestat pentru salarii

0 A6504586

Peste 50 de poliţişti şi poliţişti de frontieră au protestat, astăzi, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, în semn de nemulţumire faţă de îngheţarea salariilor din sistemul bugetar.

La acţiune au participat reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul” şi ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, nemulţumiţi că salariile nu au crescut de la 1 ianuarie, aşa cum prevedea Legea salarizării în sistemul bugetar.

„Lumea şi populaţia trebuie să înţeleagă că noi, astăzi, nu am venit să cerem o creştere salarială, ci doar aplicarea legii în mod corect. Noi astăzi înţelegem că guvernele precedente şi actualul guvern aplică legea în mod preferenţial, adică medicii şi profesorii beneficiază de creşteri salariale, iar poliţiştii nu. Acest lucru ne nemulţumeşte foarte mult, mai mult, ne nemulţumeşte faptul că guvernanţii nu ne invită la dialog social. Am fost nevoiţi să ieşim astăzi în stradă să ne strigăm nemulţumirile”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului „Diamantul”, Bogdan Tănasă.