VIDEO Bacău | Incendiu puternic pe Calea Bârladului. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I și II

WhatsApp Image 2022-08-11 at 08.56.06

Un incendiu a izbucnit azi-noapte la o casă de pe Calea Bârladului. La sosirea pompierilor, focul se manifesta la nivelul a două case și două anexe. Un bărbat a suferit arsuri de gradul I și II pe cca. 45% din suprafața corpului.

„În urmă cu puțin timp, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină pe Calea Bârladului, în urma unui apel care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

De urgență, la fața locului, în aceste momente intervin 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifestă generalizat la nivelul a doua case și două anexe, pe o suprafață de aproximativ 350 mp.

Incendiul este localizat, pompierii acționează pentru lichidarea acestuia. De la locul intervenției, ambulanța SAJ a preluat o persoană de sex masculin cu arsuri de gradul 1 si 2 pe cca. 45% din suprafața corpului.”, a transmis ISU Bacău.