Video | 4 membri ai unei organizatii criminale sunt cercetati dupa ce un moldovean a fost impuscat in cap si ingropat intr-o padure din Franta

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu procurorii PCCOCS din Republica Moldova și ofițerii de investigații francezi, investighează un omor comis în septembrie 2021, în orașul Amiens din Franța.
După comiterea omorului, corpul neînsuflețit și dezgolit al bărbatului cu vârsta de 29 de ani, a fost îngropat într-o pădure din localitatea franceză, iar locul îngropării a fost camuflat cu ramuri de arbuști. După deshumarea acestuia, oamenii legii au constatat decesul lui printr-o împușcătură în regiunea capului.
Potrivit materialelor dosarului de bază investigat de autoritățile franceze, înaintea omorului, victima a accidentat automobilul pe care-l conducea, iar la fața locului s-au prezentat forțele de ordine. Sosite la fața locului, suplimentar gestionării legale a accidentului, autoritățile au confiscat din automobilul acestuia țigări introduse ilegal în Franța din Belgia, în valoare de circa 260.000 euro. Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Chitaeț” i-au cerut suma de bani în contul mărfii confiscate, pentru ca mai apoi să treacă la răfuială fizică, în lipsa compensării pretinse.
Urmare a investigațiilor autorităților franceze, în decembrie 2022, procurorii DIICOT din România l-au reținut pe organizatorul infracțiunii, un bărbat de 40 de ani, care sosise din Italia. Acesta este persoana de încredere a conducătorului organizației criminale conduse de hoțul în lege cunoscut drept „Chitaeț,” responsabil și de acumularea mijloacelor bănești pentru organizație.
Urmare a reținerii acesta a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă din orașul francez în care a fost comisă crima, iar conducătorul organizației este anunțat în căutare, în vederea audierii în calitate de bănuit. Între timp, autoritățile franceze au sesizat bilateralii din Moldova, iar în primăvara lui 2022 a fost format un grup comun de investigații.
Prin urmare, ulterior documentării celor patru bănuiți, cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani, pentru o perioadă de până la jumătate de an, la 9 martie 2023 la aceștia au fost desfășurate percheziții. Perchezițiile au avut loc în Bălți și Chișinău și au rezultat cu ridicarea telefoanelor mobile, cartelelor telefonice, dispozitivelor de stocare a informației, unor ceasuri de lux și altor obiecte relevante urmăririi penale.
De asemenea, oamenii legii din Moldova urmează să stabilească dacă mostrele de ADN preluate de la locul faptei din Franța le aparțin celor patru bănuiți, care pe parcursul investigațiilor se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Hoț în Lege este un titlu acordat de liderii grupărilor criminale aflaţi la cel mai înalt nivel infracțional la Moscova, în baza unui „cod de reguli” cu circuit închis. Atribuirea titlului se face printr-o „încoronare”, iar interlopul care primește titlu este recunoscut de toţi liderii grupărilor infracționale internaționale ca „lider suprem” – reprezentant şi coordonator al lumii interlope de pe teritoriul unuia sau mai multor state. „Hoțul în lege” mediază conflictele între nucleele criminale, adică „împarte dreptatea” și îi sancționează pe membrii lumii criminale care au încălcat „codul de reguli”.
Amintim că, hoțul în lege „Chitaeț” are rol de conducere superioară în organizația cu același nume, care în calitate de lider al organizației, a delegat responsabilități membrilor organizației din diferite orașe și penitenciare de acumulare a banilor în bugetul comun.