Victorie pentru CFR Cluj în primul meci din grupele Europa League

tska-sofia-cfr-cluj

CFR Cluj a învins formaţia bulgară ŢSKA Sofia, cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ”Vasil Levski” din Sofia, în primul său meci din Grupa A a Europa League la fotbal.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Mario Rondon (53) şi Ciprian Deac (74 – penalty).

Partida s-a jucat în fața a circa 12.000 de spectatori, puțini dintre ei purtând mască sau respectând normele de distanțare socială.

”Primele 15 minute au fost mai grele. Apoi am echilibrat meciul, ne-am apărat bine. Cum ne-am obișnuit, o fază fixă și am câștigat meciul. Mă bucur că am luat cele trei puncte. Echipa a jucat mai bine, am făcut combinații. După primul gol al nostru, ei au căzut moral, noi am crescut. E important pentru noi, pentru club, pentru suporteri. Ne-ar plăcea să jucăm și la Cluj cu fani, dar nu se poate. Ne era dor de această competiție, de stadioane. Sperăm să se poată și la noi.”, a declarat Mario Camora la finalul întâlnirii.