Viceprimarul Iașului, confirmat pozitiv cu COVID-19. A fost în sediul Primăriei înainte de a se autoizola

harabagiu

Viceprimarul Iașului, Gabriel Harabagiu (PSD), se află în autoizolare la domiciliu după ce a fost declarat pozitiv la infecţia cu COVID-19 în urma unei călătorii în Grecia.

Gabriel Harabagiu a declarat că în perioada 1 – 4 octombrie, alături de trei persoane, a efectuat un pelerinaj în Grecia. La două zile după întoarcerea în Iaşi, cu toţii au fost confirmaţi pozitiv, inclusiv şoferul care i-a transportat.

„În microbuz am fost patru persoane şi şoferul. Ne-am întors luni dimineaţa, în jurul orei 4,00. În cursul zilei de luni am avut întâlniri doar cu persoanele de la cabinet şi am participat la şedinţa Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă. Conform normelor în vigoare, am purtat mască de protecţie. În cursul serii de luni m-a sunat şoferul maşinii cu care am fost în pelerinaj în Grecia pentru a-mi spune că este pozitiv. M-am autoizolat. Marţi m-am simţit rău, simţeam o durere musculară, mi-am făcut testul. Ulterior am aflat că acesta a ieşit pozitiv”, a afirmat Harabagiu.

 Se pare că, înainte de a se izola, Gabriel Harabagiu a fost prezent luni la o ședință de lucru la sediul Primăriei.