Veolia nu se mai ocupă de agentul termic din Iași

calorifer-caldura

Contractul de Concesiune, in baza caruia Veolia Energie Iasi asigura serviciul de alimentare cu energie termica pentru Municipiul Iasi va inceta la data de 30 aprilie. Decizia vine ca urmare a imposibilitatii echilibrarii financiare a acestui contract, in ciuda eforturilor depuse de cei doi parteneri. Primarul Mihai Chirica a precizat ca va propune o comisie de conciliere care sa discute alte conditii contractuale cu Veolia.

Veolia sustine ca a înregistrat pierderi semnificative, generate în principal de scăderea numărului de consumatori și de un tarif care nu a reflectat condițiile de piață. Compania a fost nevoită să finanțeze activitatea de zi cu zi pentru asigurarea apei calde și a căldurii pentru oraș din împrumuturi de la compania-mamă, pentru ca niciun ieșean să nu fie afectat. Pe de alta parte, primarul Mihai Chirica a anuntat ca Iasul nu poate ajunge in situatia Bucurestiului in ceea ce priveste modul in care functioneaza sistemul de termoficare. Edilul a precizat ca exista mai multe variante prin care relatia dintre Primarie si Veolia Energie Iasi sa continue.

Mihai Chirica, primar Iasi

”Nu va ajunge Iașiul în situația Bucureștiului, pentru că sistemul de termoficare din Iași nu este în situația tehnică a celui din București. Veolia Energie ne-a pus în gardă de săptămâna trecută despre o asemenea eventualitate, de altfel ne-a și prezentat un studiu economic făcut de o companie independentă prin care anunță faptul că au intrat în cel de-al șaselea an de acum de funcționare pe pierdere. Și conducerea de la Praga ar fi cerut să găsească două variante, pe care le-a prezentat în comunicatul de presă. Încetarea contractului la termen, la sfârșitul sezonului de încălzire sau găsirea unor soluții care să ducă la continuarea relației dintre municipiul Iași și Veolia.”

Edilul a mai precizat ca doreste gasirea unor solutii tehnice de a echilibra pierderile care se obtin din diferentele de la furnizarea din sistemul de productie fata de cel de distributie si gasirea unor solutii optime de echilibrare a pretului fara a afecta populatia intr-un mod major.

Mihai Chirica, primar Iasi

În primul rând noi am început să elaborăm o documentație pe care o vom transmite către ANREE, mă voi prezenta personal la ministerul Energiei pentru a discuta cu domnul ministru referitor la posibilitatea tehnică de a mai echilibra pierderile care se obțin din diferențele de la furnizarea din sistemul de producție față de cel de distribuție. Diferențele sunt majore, de peste 20 de procente. Și e și o anomalie din punct de vedere economic. Găsirea unor soluții optime de echilibrare a prețului fără a afecta populația într-un mod major, chiar și printr-o creștere de tarif rezonabilă, dar și o creștere a subvenției în același timp care să mai acopere aceste pierderi. Și sigur, continuarea procesului de investiții în sistemul public de termoficare, astfel încât să crească sarcina termică vândută.

Mihai Chirica a mai precizat ca, ideea ca Primaria sa preia din nou serviciul de termoficare este o varianta secundara.

Mihai Chirica, primar Iasi

In aceasta situație ne vom întoarce la anul 2011, când noi am avut și calitatea de operator. Noi produceam energie electrică și termică, ne-am luat licență temporară până la finalizarea procedurilor de contractare cu un operator privat și ne-am continuat procesul de operare, pe care îl luam în calcul și în această variantă. Dar să spunem că este o variantă secundară în momentul de față. Și mai trebuie știut un lucru, mai există o chestiune care nu a fost trecută în comunicat, dar le-o ridic eu la rampă. Până în anul 2030 noi va trebui să reconfigurăm și centrala termică de la Holboca, ce va trebui să treacă pe gaze naturale. Proces pe care l-am început împreună cu ei și pe care ne-ar face mare plăcere să-l ducem la bun sfârșit tot împreună.”

Mihai Chirica a prezentat si o statistica cu persoanele care s-au debransat de la sistemul public de debransare afirmand ca in anul 2020 au fost in jur de 160 de apartamente debransate.