Vehicul radiat din circulație de autoritățile din Germania, descoperit în Sculeni

WhatsApp Image 2022-05-23 at 17.02.44

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat, cetăţean din Republica Moldova, care conducea un ansamblu de vehicule a cărui remorcă este neînmatriculată.

În data de 22 mai a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni-I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din camion și semiremorcă, ambele având atașate numere de înmatriculare eliberate de autoritățile din Germania.

Existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a ansamblului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că semiremorca este radiată din circulație de autoritățile din Germania din data de 21.10.2021.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și tractarea unei remorci neînmatriculate.