Vehicul plin de cherestea în valoare de peste 50.000 de lei confiscat de polițiștii suceveni pentru transport ilegal de lemne

Polițiștii au continuat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos. Au fost indetificate mai multe transporturi neconforme, fiind aplicate sancțiuni contravenționale și fiind confiscate cantitățile de material lemnos transportate ilegal.

Totodată, polițiștii au confiscat încă un vehicul de mare tonaj utilizat la transportul a peste 10 m.c. material lemnos cu încălcarea legislației în domeniu fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

La data de 05.08.2023, ora 00:05, polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, au identificat în trafic un ansamblu rutier format din autoutilitară ce tracta o semiremorcă acoperită.

Având în vedere modul în care se deplasa și faptul că în urma sa se simțea mirosul de rășină a apărut suspiciunea că ar transporta cherestea. S-a procedat la verificarea numărului de înmatriculare în aplicația Sumal.control. iar rezultatul interogării nu a afișat existența vreunui aviz emis în ultimele 72 de ore.

Imediat, folosind semnalele acustice și luminoase s-a procedat la oprirea mijlocului de transport identificat în trafic.

Astfel, în jurul orelor 00:10, a fost oprit ansamblul rutier, stabilindu-se că era condus de către un bărbat de 44 ani, cu domiciliu în com/sat Sadova, jud. Suceava și care a declarat că transportă cherestea.

În continuare i s-a solicitat șoferului să prezinte avizul de însoțire, iar acesta a prezentat pe telefonul mobil, în format electronic, avizul pentru un volum de 53,667248 mc cherestea rășinoase.

Imediat prin intermediul aplicației informatice s-a efectuat o nouă interogare, care de acestă dată, a afișat avizul cu statusul în tranzit din data de 04.08.2023 ora 22:34:35. 

Având în vedere suspiciunile și neconcordanțele, polițiștii au efectuat verificări suplimentare în platforma sumal-map, unde s-a constatat faptul că avizul care figurează emis la data de 04.08.2023 ora 22:31:33, a fost creat de fapt la data de 05.08.2023, ora 00:08:48 și modificat la data de 05.08.2023 ora 00:08:49, toate operațiunile de mai sus fiind efectuate de către utilizator, respectiv șoferul de 44 ani.

Fiind verificat telefonul conducătorului auto pe care era afișat avizul s-a observat existența a două mesaje de notificare din partea aplicației, ceea ce denotă faptul că s-a intervenit asupra telefonului cu scopul clar de a împiedica înregistrarea avizului de însoțire în sistemul informatic sumal 2.0.

Cele de mai sus au concluzionat faptul că transportul se efectua în realitate fără documente specifice de transport, iar iminența controlului din partea organelor de poliție l-a determinat pe conducătorul auto să deschidă datele mobile ale telefonului, fiind astfel publicat în serverul sumal avizul de însoțire al transportului.

În continuare ansamblul rutier a fost condus și predat în custodia Ocolului Silvic Dolhasca și ulterior s-a procedat la inventarierea materialului lemnos din ansamblul rutier depistat. S-a constatat faptul că în mijlocul de transport se află un volum total de 56,325 mc cherestea tivită rășinoase (28,73 mc cherestea tivită specia Brad și 27,595 mc cherestea tivită specia Molid).

De la momentul începerii deplasării din loc. Sadova și până la momentul depistării în loc. Vadu Moldovei, ansamblul rutier a parcurs o distanță de peste 80 Km, efectuând transportul fără document de provenință, sens în care nu era vizibil niciun aviz de însoțire în sistemul informatic sumal 2.0.

Publicarea avizului după începerea deplasării materialului lemnos nu legalizează retroactiv transportul efectuat, astfel fiind încălcate prevederile art. 12 alin. 1 lit. d) și l) din HG 497/2020 rap. la art. 68 alin. 2 ind. 1 din Legea 46/2008 a Codului silvic.

 Astfel, s-a stabilit că volumul de material lemnos indentificat cu ocazia inventarierii în cantitate de 56,325 mc cherestea tivită rășinoase este fără proveniență legală.

În temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, polițiștii s-au sesizat din oficiu, cu privire la infracțiunea de ”transport cu orice mijloace de transport a materialele lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documente specifice de transport” faptă prev. de art. 68 alin. 2 ind. 1 din Legea 46/2008 a Codului Silvic;

 Ansamblul rutier în valoare de 30.000 euro a fost indisponibilizat și sigilat în curtea depozitului special amenajat al IPJ Suceava din com. Stroești, jud. Suceava.

Materialul lemnos în volum de 56,325 mc și valoare de 52.100 lei a fost confiscat și predat la Ocolul Silvic Dolhasca.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *