Vaslui | Un telefon a salvat două minore dintr-un centru al Protecției Copilului Vaslui, drogate și abuzate sexual de un bărbat.
Totul a ieșit la iveală după ce un localnic a sunat la 112 pentru a reclama gălăgia care se auzea într-un apartament din municipiul Vaslui, au transmis, joi seara, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
„În dimineața de 11 septembrie 2024, în jurul orei 03.50, în urma unui apel în sistemul 112, prin care se reclama tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost depistat un bărbat, în locuința sa din municipiul Vaslui, alături de alte persoane, printre care și două minore, de 14 și respectiv 15 ani, constatându-se că ar fi consumat alcool și substanțe psihoactive puse la dispoziție de către bărbat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliție al Județului Vaslui, Oana Șopu.
În urma verificărilor, polițiștii și jandarmii sosiți la fața locului au constatat că cele două minore, aflate în imobil, figurau ca fiind dispărute dintr-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, unde erau instituționalizate.
În timpul intervenției, polițiștii au descoperit în apartament o cantitate de Brephedrone (substanță psihoactivă), precum și obiecte purtând urme de substanță.
Cercetările efectuate au scos la iveală că proprietarul ar fi întreținut relații sexuale cu cele două minore, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care s-ar fi aflat, cauzată de consumul de băuturi alcoolice și substanțe cu efect psihoactiv.
Pus sub acuzație pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și viol săvârșit asupra unui minor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței cu propunere de arestare.
Sursa: ziaruldeiasi.ro